în rolul lui Camil din spectacolul Funia
Ce înseamnă să fii un tânăr actor în București în momentul de față?
Mi se pare o provocare destul de mare să fii actor în zilele noastre având în vedere evenimentele precedente, evenimentul major fiind pandemia, care probabil a descurajat foarte mulți tineri în industria asta. Oricum competitivitatea era mare și mi se pare că pandemia a accentuat asta, precum și subfinanțările care au urmat au contribuit foarte mult la această frică pe care o avem noi tinerii atunci când căutăm un loc de lucru, undeva unde să ne angajăm și să supraviețuim. Totuși, cred că cel mai important este să avem încredere că după orice rău vine un bine, iar speranțele pot crește; pe mine asta m-a determinat să nu cad în capcana deprimării și a lipsei de lucru. Încerc să îmi fac în continuare treaba cât de bine pot și să o iau cu pași mărunți, până voi ajunge într-un punct în care mă voi simți atât stabil financiar, cât și pe planul carierei- să știu că scot spectacole și filme și produse care să mă mulțumească atât pe mine cât și pe publicul larg.
Ce-ți propui pentru următorii 2-3 ani? Ce planuri ai, la ce visezi?
În primul și primul rând, visez să îmi dau dizertația și să închei odată capitolul școlii și să încep ușor, ușor să profit de orice oportunitate care îmi apare în cale. Nu cred că sunt încă în măsură să îmi aleg proiectele pe care le doresc, mai mult, accept ceea ce mi se oferă și asta mă ajută să mă dezvolt pe mai multe planuri, să descopăr mai multe lucruri despre mine- eventual pe plan actoricesc să mai dezvolt niște tehnici, mijloace, să îmi îmbunătățesc meșteșugul. Nu mai sper la un proiect imens care să mă lanseze și care să mă propulseze în industrie. Mi se pare mai important să o iei pas cu pas și să găsești plăcere în a profita de oportunitățile care vin spre tine, pentru că astfel te dezvolți cel mai mult și oricum totul va veni de la sine odată ce descoperi plăcerea și bucuria în fiecare lucru.
Care este rolul colaborării, al “networking-ului” pentru un tânăr actor?
Ce beneficii crezi că aduce?
Mi se pare că networking-ul a devenit ceva esențial în viața oricărui actor, mai ales că la noi în țară nu există agenți sau oameni din domeniul PR-ului care să te ajute să te expui. Vine odată cu meseria de actor. Trebuie să știi cum să vorbești cu oamenii, să te întâlnești cu ei, să îți oferi practic cartea asta de vizită care ești Tu. Nu văd asta ca pe ceva “oportunist”, cât face parte din meserie. Tu vrei să te duci într-un loc și să spui: “Ăsta sunt eu, asta fac și cred că merit șansa de a fi evaluat.” Vreau să trec printr-un proces de evaluare, ca mai apoi individul respectiv să spună “Mă bucur că te-am cunoscut, că vrei să faci meseria asta, prin urmare te iau sau nu în considerare pentru proiectul ăsta.” Deci da, cred că networking-ul este esențial, deși în mod normal asta nu ar trebui să revină actorilor, ci agenților, dar având în vedere lipsa lor și situația de aici, nu mi se pare ceva drastic sau care ar trebui să schimbe perspectivele actorului. E important să întri în vorbă cu alți oameni și să expui cartea asta de vizită despre care tot povestesc.
Cum a fost să îl interpretezi pe Camil în Funia?
A fost o plăcere să îl interpretez pe Camil în spectacolul “Funia”, pentru că de la bun început îmi era foarte clar ce trebuie să fac. Nu mi se pare un rol complicat din acest punct de vedere, nu e foarte mult de desfăcut și dezbătut. În schimb, din ce am descoperit eu la rolul ăsta, mi se pare că e foarte importantă încărcătura emoțională a actorului. Situația e simplă: ai omorât un om și îți e frică de acest lucru. Nici nu trebuie să omori un om în viața reală ca să îți dai seama cum reacționezi la asta. Sunt datele din text care te determină pe tine ca actor să înțelegi procesul prin care trece Camil și tu ca actor să poți să îți asumi cantitatea emoțională necesară pentru a îndeplini rolul. Ceea ce e foarte greu, pentru că frica pe care o are Camil în acest spectacol este imensă, ăsta e tot rolul lui. Trebuie să îți dai seama cât de e panicat, anxios, tulburat; se îmbată ca să își calmeze toate aceste simțuri și deci ține foarte mult de universul interior al actorului, ce documentare și-a făcut și de munca de acasă.
Cum te simți față de personajul tău?
Sunt ferm convins că dacă eu aș fi fost Camil, aș fi reacționat exact la fel. Deși recunosc că la nivel intelectual e foarte interesant să dezbați ideile astea- ce înseamnă să omori un om, dacă există oameni inutili în viața de zi cu zi- în practică, la nivel emoțional (cum le trăiește personajul), te pot tulbura foarte tare. În sensul ăsta îl înțeleg pe Camil, dar în final, el a fost de acord să comită crima împreună cu Leopold. Poate a fost o crimă din pasiune, din dragoste față de Leopold, poate chiar a crezut această teorie a übermensch-ului, până într-un punct în care a realizat că de fapt nu e de acord cu acest lucru. Asta cred și eu, împreună cu el. La urma urmei el e un om sensibil și simpatic, un artist. Și aici rezonez cu Camil - desigur, eu nu cânt la Filarmonica George Enescu, dar cine știe, poate într-o bună zi voi ajunge și eu pe niște scene mai mari.
Ce înseamnă munca de acasă?
Munca de acasă înseamnă în primul rând să înțelegi textul, să îl citești de mai multe ori și să încerci eventual să înțelegi pe cale psihologică anumite lucruri. Apoi să te documentezi, cum e în cazul rolului din “Funia”, pentru care poți căuta pe internet “Cum se simte un om după ce săvârșește o crimă?”. Din păcate sau din fericire avem criminali care au mărturisit cum s-au simțit în momentul în care au comis o crimă. Mai mult, spectacolul fiind bazat pe un film regizat de Alfred Hitchcock, am reușit să găsesc încă un punct de reper. Am văzut filmul- desigur, nu am încercat să copiez ce a făcut actorul respectiv, dar m-a ajutat să înțeleg parcursul lui mental și să văd ce pot adăuga din personalitatea mea în acest rol și ce aș putea face diferit față de ce a făcut actorul în filmul lui Hitchcock. Aș mai adăuga că pe lângă această muncă de acasă, e foarte importantă și intuiția. Atunci când citești un text și te lași furat de poveste, atunci la actori se activează intuiția, care te conduce de cele mai multe ori pe drumul potrivit și nu ai cum să dai greș. Asta vine și cu încrederea în sine și cu ideea de a te lăsa vulnerabil în povestea textului.
Știm că ți-ai făcut debutul în cinematografie cu “Moromeții 2”. Ce ai învățat la lucrul în film și poți aduce la lucrul pe scenă?
Principalul lucru pe care l-am învățat și mi se pare absolut esențial în munca pe care o depun atât pe platou, cât și pe scenă este relația cu regizorul. Ca actor, mi se pare esențial să descoperi, să slujești viziunea regizorului. Asta nu înseamnă să fii un sclav, adică să nu depui niciun efort mental să dezbați idei împreună cu regizorul și doar să faci ceea ce ți se spune. Mi se pare important să vii tu cu idei, cu propuneri în slujba viziunii regizorului, să depui totuși o muncă mentală în care lași și ceva de la tine și să discuți cu regizorul să vezi ce anume merită să adăugați. Asta am descoperit la Moromeții și am observat că îmi place să o fac și cu regizorii de teatru, să înțeleg rolul pe care îl fac, să înțeleg ce vrea regizorul, iar eu să depun toată munca și să servesc proiectului prin viziunea lui.
コメント